Atentie! Pagina web a SPITALULUI MUNICIPAL BLAJ nu utilizeaza cookie-uri! Coplata

Coplata

Pentru informatii detaliate despre COPLATA acesati link-ul de mai jos:

http://www.cnas.ro/despre-noi/lista-protocoale-interinstitutionale

 

 

NOTA INTERNA

 

Prin prezenta, va comunicam că începând cu data de 29.03.2013 pacientii vor plati la externarea din spital, pentru fiecare episod de internare continua, o coplata in suma de 10 lei/pacient (suma a fost hotarata in sedinta Consiliului de administratie din data de 29.03.2013).

Potrivit art.93 lit.e din Hotărârea Guvernului nr. 140/2018-pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019, aprobat prin Ordinul nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019,

Conform art.11 din Ordin 397 din 27 Martie 2018 :

Art. 11. -(1) Spitalele, din sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate, suportă suma aferentă serviciilor hoteliere standard (cazare standard şi masă la nivelul alocaţiei de hrană) pentru însoţitorii copiilor bolnavi în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorii persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Asiguraţii suportă, în cazul spitalizării continue, contravaloarea serviciilor hoteliere (cazare şi/sau masă) cu un grad ridicat de confort, peste confortul standard, acordate la cererea acestora. Prin confort standard, în ceea ce priveşte cazarea, se înţelege salon cu minimum 3 paturi, grup sanitar propriu, cu respectarea normelor igienico-sanitare şi fără dotări suplimentare (televizor, radio, telefon, frigider şi altele asemenea), iar în ceea ce priveşte masa, cea acordată la nivelul alocaţiei de hrană stabilite prin acte normative.

Contravaloarea serviciilor hoteliere cu grad ridicat de confort se stabileşte de fiecare unitate sanitară furnizoare de servicii spitaliceşti, cu obligaţia asigurării accesului asiguraţilor la servicii medicale spitaliceşti acordate în condiţii hoteliere standard.

 

Spitalele încasează de la asiguraţi suma corespunzătoare coplăţii, astfel:

 

a) Pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile/compartimentele cu paturi din unităţile sanitare cu paturi organizate conform prevederilor legale în vigoare şi aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

b) Pentru serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile/compartimentele de îngrijiri paliative, serviciile medicale spitaliceşti pentru internările obligatorii pentru bolnavii aflaţi sub incidenţa art. 109, art. 110, art. 124 şi art. 125 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, serviciile medicale spitaliceşti pentru tratamentul persoanelor private de libertate pentru care instanţa de judecată a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar-spital, serviciile medicale spitaliceşti pentru pacienţii din penitenciare ale căror afecţiuni necesită monitorizare şi reevaluare în cadrul penitenciarelor spital precum şi serviciile medicale spitaliceşti de lungă durată - ani şi serviciile medicale spitaliceşti pentru care criteriul de internare este urgenţa medico-chirurgicală.

c) Pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă, nivelul minim al coplăţii este de 5 lei iar nivelul maxim este de 10 lei. Valoarea coplăţii este stabilită de fiecare unitate sanitară cu paturi pe bază de criterii proprii, cu avizul Consiliului de administraţie al unităţii sanitare respective.

(3) Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru serviciile medicale spitaliceşti contractate, încasează din partea asiguratului numai sumele reprezentând coplata şi contravaloarea serviciilor hoteliere cu grad ridicat de confort.

(4) Categoriile de asiguraţi scutite de coplată prevăzute la art. 225 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi documente şi/sau după caz declaraţie pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri, conform modelului prevăzut în anexa nr. 23 D la ordin

Excepţie fac urmatoarele tipuri de servicii:

- serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile/compartimentele de îngrijiri palliative;

- serviciile medicale spitaliceşti pentru internările obligatorii pentru bolnavii psihici prevăzuţi la art. 105, 113 şi 114 din Codul penal şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale;

- serviciile medicale spitaliceşti de lungă durată – ani;

- pentru serviciile medicale spitaliceşti pentru care criteriul de internare este urgenţa;

Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate nu pot încasa o altă plată din partea asiguratului pentru serviciile medicale spitaliceşti pentru care se încasează coplată.

 

 Categoriile de asiguraţi scutite de coplată, prevăzute la   Art. 225 din Legea Nr.95 din 2006 - (1) Următoarele categorii de persoane sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, în condiţiile art. 224, după cum urmează:

    a) copiii până la vârsta de 18 ani;

    b) tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii;

    c) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

    d) persoanele fizice cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri;

    e) toate femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluţia sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară, pentru toate serviciile medicale;

    f) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane;

    g) persoanele reţinute, arestate sau deţinute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă.

    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), e) şi f) sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, în condiţiile art. 224 şi în cazul în care nu deţin cod numeric personal, în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.

    (3) Persoanele prevăzute la alin. (2) care solicită servicii medicale, vor declara că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepţia copiilor de până la 14 ani şi a persoanelor cu handicap, pentru care declaraţia se formulează de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale.

    (4) În toate cazurile în care se vor aplica prevederile alin. (2) furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz.

    (5) Fapta persoanei privind declararea neconformă cu realitatea constituie infracţiune de fals privind identitatea şi se pedepseşte conform prevederilor Codului penal.

 

CATEGORIILE DE ASIGURATI SCUTITE DE COPLATA, fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi/sau, după caz, cu declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri, conform modelului anexat, prevăzut în norme.

Spitalele aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate nu pot încasa o altă plată din partea asiguratului pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă în afara celor prevăzute.

In vederea reducerii la minim a disconfortului pacientului, s-a stabilit ca plata sumei de 10 lei, reprezentand coplata, sa se faca la nivelul fiecarei sectii/compartiment, la momentul preluarii documentelor aferente externarii, pe baza de chitanta.

Numarul chitantei prin care se achita coplata se v-a consemna in FOCG.

Persoanele scutite de la coplata vor completa o declaratie pe proprie raspundere ca se incadreaza in una din categoriile exceptate.

Declaratia este prevazuta la Anexa 23D din Normele la Contractul-Cadru si este anexa a acestei note interne.

 

Declaratia se va anexa la FOCG